PRĂPĂD la Glodeni. O ploaie cu grindină a distrus totul în satul Camenca (IMAGINI SUMBRE)
Imagini sumbre în satul Camenca, raionul Glodeni. O ploaie puternică a distrus totul în cale, a inundat gospodării, iar oamenii au rămas fără ce mai aveau prin grădini.
"O furtună de cinci minute cu ploaie și grindină a distrus totul în satul Camenca", a menţionat o localnică, care a expediat imagini pe adresa redacţiei Publika.MD.
"S-a dezlănțuit cerul, a plouat puternic cu grindină. Gospodăriile oamenilor au fost inundate. S-a stins lumina. A ars o staţie electrică", ne-a comunicat o altă localnică.
Amintim că pentru astăzi meteorologii au anunţat ploi cu descărcări electrice în nordul ţării.
În următoarele zile se menţine vreme caniculară, fără precipitații.