Prea puţini oameni ştiu că există aşa ceva în Chişinău. "Este un loc unde lumea poate să cunoască exemple vii ale naturii"
Câteva sute de păsări, şerpi şi crocodili pot fi admiraţi de vizitatori în centrul Chişinăului. Deşi activează de mai bine de cinci ani, puţini dintre locuitorii Capitalei ştiu despre existenţa vivariumului de la Muzeul Naţional de Etnografie.
"În anul 2008 pe teritoriul Grădinii Botanica a fost deschis vivariul. Acesta este un loc unde oamenii pot să cunoască exemple vii ale naturii. Aici pot fi găsite nu doar păsări exotice, cum ar fi papagalii, ci avem mai multe specii de porumbei", a declarat muzeograful Tatiana Strelciuc.
Varietatea mare de animale şi faptul că este amplasat în centrul Capitalei sunt două dintre motivele pentru care oamenilor preferă să viziteze vivariul.
""ste o idee foarte interesantă. Totul e foarte frumos şi ceea ce ne place e că au acces copiii de toate vârstele. Ei pot vedea animale vii şi pot să citeacă informaţii despre aceste necuvântătoare. Cei mici sunt încântaţi", a spus o persoană.
"Suntem aici pentru prima dată. Am aflat despre acest loc de pe Internet. Ne place pentru că aici sunt animale pe care nu le poţi vedea la Zoo şi mai ales că ne putem plimba cu cei mici şi pe timp de iarnă", a explicat o admiratoare.
Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişniău are o mini-grădină Botanică dotată cu un havuz şi un foişor.
Biletul de intrare costă 20 de lei pentru maturi, zece lei pentru elevi, iar pentru copii până la şapte ani accesul este gratuit.