Precizările companiei Rayanair în legătură cu incendiul la bordul unui avion, care decolase din Bucureşti
"Acest zbor din București către Londra Stansted (21 ianuarie) a fost întârziat din cauza unei probleme tehnice minore la aeronavă. Pentru a minimiza întârzierea, clienții s-au îmbarcat într-o aeronavă înlocuitoare căreia i s-a efectuat un tratament de degivrare înainte de a decola către Londra", se arată în comunicatul companiei, expediat pe adresa redacţiei publika.md.
La scurt timp după decolare, ca măsură de precauție, aeronava a revenit pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, după ce membrii echipajului au raportat un fum neidentificat în cabină.
Potrivit companiei, membrii echipajului au notificat controlorii de trafic aerian, iar aeronava a aterizat în condiții normale la București, și în prezent este inspectată de tehnicienii Ryanair.
"Pasagerii au primit vouchere pentru gustări și băuturi răcoritoare și urmează să se îmbarce într-o aeronavă înlocuitoare care va decola către Londra Stansted mai târziu în cursul zilei de astăzi. Ryanair le prezintă scuze sincere clienților afectați de această întârziere", se mai arată în comunicatul companiei Ryanair.
CITEŞTE ŞI "Mamă, murim aici": Fum și panică la bordul unei aronave Ryanair