Precizările lui Candu privind raportul Kroll 2. Când va fi gata şi câţi bani au fost recuperaţi din lichidarea băncilor
Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu a venit cu unele precizări privind raportul Kroll 2. Astfel, şeful Legislativului a menţionat că acesta va fi dat publicităţii atunci când va fi gata. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii Fabrika, în contextul în care duminică manifestanţii din fața Parlamentului au cerut publicarea raportului Kroll 2.
Potrivit lui Andrian Candu, liderul PAS, Maia Sandu, a avut întrevederi cu conducerea Băncii Naționale și i s-a spus clar care este situația cu investigația Kroll și când va fi făcut public Kroll II.
"Stimată Maia Sandu, eu sunt cel care am publicat raportul Kroll 1, dacă eu am să am acces la raportul Kroll nr.2 îl voi publica cu siguranţă. Şi Maia Sandu şi ceilalţi din Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr au avut întrevederi cu conducerea Băncii Naţionale şi li s-a spus clar care este situţai şi la ce etapă se află investigaţia şi la ce eatpă se află Kroll în elaborarea acelui raport. Eu nu discut cu Kroll în fiecare zi, dar există beneficiarul raportului Kroll şi al investigaţiei care este BNM. Conducerea BNM şi guvernatorul Cioclea discută cu cei care fac investigaţia. Din ceea ce s-a comunicat inclusiv la ultima şedinţă pe care am avut-o cu premierul, s-a spus că cei de la Kroll au dat termen, o perioadă estimativă, când va fi gata raportul: sfârşitul lunii octombrie - începutul lunii noiembrie. Noi nu avem altă informaţie, decât cea pe care o primim noi de la Kroll", a precizat Andrian Candu.
Totodată, preşedintele Parlamentului a spus că raportul Kroll trebuie dat publicităţii pentru a fi arătat societăţii, partenerilor noştri şi tuturor celor interesaţi.
"Toţi suntem în aşteptarea raportului. Le-am comunicat celor de la Kroll când am avut ocazia şi le-am menţionat să ia în consideraţie că raportul Kroll trebuie dat publicităţii pentru a fi arătat societăţii, partenerilor noştri şi tuturor celor interesaţi. El este important şi din punct de vedere al investigaţiilor penale pentru procurori, dar şi pentru societate. Cu toată responsabilitatea vă spun că, astăzi, raport Kroll 2 nu există încă, este înn proces de elaborare. Sper că în timpul cel mai apropiat că vom mai avea o şedinţă cu cei de la Kroll pentru a discuta şi despre strategia de recuperare a activelor de peste hotare. Ministerul Finanţelor a comunicat care sunt banii acumulaţi deja din recuperarea fraudelor ce ţine de lichidarea băncilor şi suntem aproape la 1 miliard de lei. Atunci când va apărea Krol 2, împreună cu anchetatorii de la Kroll 2 vom lua decizia când, cum el este publicat. Cu siguranţă la fel cum vrea societatea, aşa vreau şi eu să îl publicăm", a conchis Candu.
- Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, s-a întâlnit cu moldovenii stabiliţi la Ankara (FOTO)
- Andrian Candu: Suntem într-un mic blocaj instituțional, dar cu siguranță îl vom depăși prin decizia Curții Constituționale (VIDEO)
- ŞEDINŢĂ SPECIALĂ la Parlament. Candu: Vom revota proiectele de legi respinse de preşedintele Dodon