PRECIZĂRILE MAEIE privind ieșirea din vigoare a Acordului de asistenţă financiară nerambursabilă de 100 de milioane de euro între România și Moldova
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene reiterează recunoștința Republicii Moldova pentru asistență acordată pe parcursul anilor de către România. Totodată, MAEIE își exprimă deschiderea și disponibilitatea de a supune procedurilor interne proiectul unui nou Acord moldo-român de cooperare în domeniul asistenței pentru dezvoltare odată cu depășirea actualei crize politice din Republica Moldova și instaurarea în mod democratic și constituțional a unui Guvern cu mandat deplin.
De asemenea, MAEIE a venit cu precizări referitoare la Acordul de asistenţă financiară nerambursabilă de 100 de milioane de euro între România şi Republica Moldova, semnat acum 10 ani, care nu mai este în vigoare.
"Acordul a fost conceput ca un cadru legal pentru sprijin tehnic și financiar acordat Guvernului Republicii Moldova în vederea continuării reformelor interne. Termenul de valabilitate și domeniile de aplicare ale Acordului au fost completate pe parcurs prin cele cinci Protocoale adiționale. Toate documentele menționate constituie tratate internaționale interguvernamentale care implică angajamente financiare inclusiv din partea Republicii Moldova (ex. scutirea de taxe vamale și alte plăți de import) și, prin urmare, au fost supuse ratificării de către Parlamentul Republicii Moldova.
Inițiativa de încheiere a celui de-al șaselea Protocol adițional (Protocolul 6) aparține părții române, textul acestuia fiind prezentat oficial de partea română la 18 decembrie 2018. Guvernul Republicii Moldova a acceptat acest proiect, iar pe 11 februarie 2019 a aprobat în ședință de Guvern semnarea lui în forma propusă de România, fapt despre care a fost în mod oficial informată partea română. Totodată, în perioada februarie 2019 – iulie 2020 autorităților de la București le-au fost transmise repetate solicitări pentru semnarea textului convenit al Protocolului 6.
Fără a se limita exclusiv la corespondența oficială și fiind conștientizat caracterul imperios al extinderii termenului de valabilitate și operaționalitate al Acordului prin semnarea Protocolului 6 în forma propusă de România în decembrie 2018, autoritățile Republicii Moldova au abordat cu regularitate acest subiect în cadrul întrevederilor bilaterale, inclusiv cu ocazia vizitelor reciproce și reuniunilor oficialilor moldoveni și români la București și Chișinău.
Necesitatea semnării Protocolului 6 a fost inclusă drept obiectiv distinct în Foaia de Parcurs, elaborată în cadrul reuniunii de la București a Grupului de lucru interministerial mixt moldo-român, desfășurată la 23 iulie 2019. Ulterior, Foaia de Parcurs a fost semnată la Chișinău cu ocazia vizitei Ministrului român de externe. Spre regret, începând cu toamna anului 2019, partea română a evitat să ofere un răspuns concludent referitor la perspectiva realizării obiectivelor incluse în Foaia de parcurs, printre acestea figurând inclusiv semnarea Protocolului 6.
În pofida eforturilor sus-enunțate, partea română a prezentat la 16 noiembrie 2020 un alt proiect de Protocol, care prevedea completarea Acordului cu unele condiționalități politice, care nu se regăsesc în nici un tratat bilateral încheiat de Republica Moldova, propunându-se, astfel, crearea unui precedent. Pornind de la aceste diferențe de fond, în conformitate cu legislația în vigoare, noul proiect de Protocol a fost supus unei noi proceduri de avizare în vederea adoptării de către Guvern a unei noi hotărâri de aprobare a semnării Protocolului dat.
Drept derivată a procedurii reluate de avizare, partea moldovenească a formulat și prezentat părții române, în februarie 2021, propunerile care făceau posibilă semnarea tratatului în temeiul deciziei Guvernului Republicii Moldova din februarie 2019 de aprobare a semnării Protocolului 6 fără necesitatea adoptării unei noi hotărâri de guvern, luându-se în considerare noile circumstanțe de ordin politic de la Chișinău, în special competențele limitate ale unui guvern în demisie. Din păcate, partea română a respins propriul proiect prezentat în decembrie 2018, a refuzat orice discuții sau negocieri pe textul de compromis propus în februarie 2021 de partea moldovenească și a insistat pe semnarea Protocolului exclusiv în forma prezentată de România în noiembrie 2020.
Prin urmare, în cadrul consultărilor bilaterale din 15 martie curent, care s-au desfășurat la insistența oficială a părții moldovenești din 26 februarie 2021, s-a constatat că semnarea și ratificarea Protocolului 6 în ultima versiune propusă de partea română putea să aibă loc doar până pe 23 decembrie 2020 – data demisiei Guvernului Republicii Moldova.
În conformitate cu prevederile lit. a) și d) alin.(2) art. 15 din Legea nr. 136/2017 cu privire la Guvern, începând cu 23 decembrie 2020 și până la numirea unui nou executiv la Chișinău, Guvernul demisionar nu avea și nu are dreptul să încheie tratate internaționale, care implică angajamente financiare pentru Republica Moldova, precum și nu avea și nu are dreptul să adopte și să prezinte Parlamentului spre examinare proiecte de legi de ratificare.
Eventualele soluții legale propuse de partea moldovenească nu au fost acceptate, deoarece, potrivit opiniei părții române exprimate în cadrul consultărilor purtate, legislația și practica României nu ar permite, spre deosebire de cea a Republicii Moldova, repunerea în vigoare a tratatelor, ridicarea nivelului tratatelor de la nivel interguvernamental la cel interstatal (semnarea la nivel de șefi de state), intrarea în vigoare și/sau aplicarea provizorie din data semnării.
Astfel, părțile au constatat inexistența din momentul demisiei Guvernului Republicii Moldova la 23 decembrie 2020 și până la numirea unui nou guvern a circumstanțelor care ar permite semnarea și ratificarea Protocolului 6 și, implicit, pentru menținerea valabilității Acordului din 2010, indiferent de acceptarea, sau neacceptarea de către Republica Moldova a contraproiectului român din noiembrie 2020.
Ambele părți au subliniat existența reciprocă a bunelor intenții și a dorinței continuării acordării de către România și, respectiv, recepționării de către Republica Moldova a asistenței financiare nerambursabile. În acest sens, partea română a informat despre intenția de a elabora și prezenta un nou proiect al Acordului privind asistența tehnică și financiară nerambursabilă, care ar urma să substituie Acordul din anul 2010", se meționează în comunicatul emis de Ministerul de Externe de la Chișinău.