Mai mulți polițiști au înconjurat Parlamentul. Aceștia spun că vor asigura ordinea publică la protestul anunțat pentru astăzi în fața Legislativului. Într-un comunicat de presă emis de Poliția Republicii Moldova este menținat că oamenii legii vor dirija circulația rutieră și vor monitoriza regulile de prevenire a infectării cu coronavirus.
Totodată, oamenii legii le solicită atât participanților la proteste, cât şi tuturor cetăţenilor să respecte regulile de ordine şi siguranţă publică, să respecte Legea și indicaţiile forţelor de ordine.
De asemenea, pentru a evita răspândirea virusului ucigaș, Poliția îndeamnă participanții la protest să poarte mască și respecte distanţa fizică.
Amintim că Maia Sandu a chemat lumea în stradă după ce deputații socialiști au cerut ca Serviciul de Informații și Securitate să treacă din subordinea Președinției în cea a Parlamentului, după ce, anterior, tot ei au făcut contrariul. Președintele ales consideră că, în acest fel, socialiștii încearcă să se mențină forțat la putere.