Predarea religiei în şcoli va fi abordată de Mitropolia Basarabiei
Predarea obligatorie a religiei în şcoli revine în atenţie. Mitropolia Basarabiei organizează, astăzi, o conferinţă de presă la care va aborda din nou acest subiect contradictoriu. Disputa privind predarea obligatorie a religiei în şcoli a început anul trecut.
După o şedinţă la care au participat mitropolitul Moldovei Vladimir, cel al Basarabiei Petru şi premierul Filat, Înalt Preasfinţitul Vladimir a declarat că religia va fi predată în şcoli, ca materie obligatorie, de la 1 septembrie. Mitropolitul Basarabiei şi premierul însă au anunţat că optează pentru studierea opţională a acestei discipline. Subiectul a fost preluat de un grup de iniţiativă, în frunte cu fostul director al securităţii, Valeriu Pasat, care a decis să organizeze în referendum în susţinerea predării Bazelor ortodoxiei în şcoli. Iniţiativa lui Pasat a fost încurajată de Mitropolia Moldovei, care a organizat şi ample acţiuni de susţinere a acesteia. Drept urmare, premierul Vlad Filat a acuzat Mitropolia Moldovei de implicare într-un proiect politic.
Mai târziu, Curtea de Apel a anulat hotărârea CEC, prin care a fost înregistrat grupul de iniţiativă care să colecteze semnături pentru desfăşurarea referendumului. Decizia Curţii a venit după ce mai multe organizaţii nonguvernamentale au depus plângeri în instanţă.
Orele despre bazele religiei au fost incluse în programul şcolar în 1996, la un an de la adoptarea Legii învăţământului. De atunci, disciplina este obligatorie pentru clasele primare şi facultativă pentru clasele superioare.