Preferă să-şi vândă marfa pe trotuar. Ce motive invocă precupeţii care stau la doi paşi de o piaţă cu tarabe goale
Preferă să-şi vândă marfa în stradă, pe trotuar, chiar dacă la doi paşi de ei este o piaţă cu tarabe goale. Este vorba despre precupeţii de la Piaţa Negustorul, de lângă fostul cinematograf Flacăra, din sectorul Buiucani al Capitalei. Administraţia pieţei strânge neputincioasă din umeri şi spune că legea este imperfectă.
Pe tarabele din piaţă poţi găsi doar cutii goale. Comercianţii preferă să-şi expună mărfurile în stradă, deoarece prin piaţă nu trec cumpărători, iar condiţiile de acolo lasă de dorit:
"Lasă să facă condiţii. Iese lumea în stradă am ieşit şi noi în stradă. Şi eu am loc în piaţă, dar dacă nu vine nimeni, ce să facem, aruncăm o gramadă marfă".
"Noi o producem singură, dacă e să mă duc în piaţă eu acolo o stric. Acolo nu e vânzare, nu intră nimeni, pentru că toţi stau în stradă. Am ieşit şi noi în rând cu toţi".
Dacă unii clienţi acceptată să cumpere aceste produse, alţii le evită, spunând că ele prezintă pericol pentru sănătate:
"Aici vin oameni de la ţară şi preţurile sunt mai mici, faţă de cei care cumpără de la piaţa angro şi o vând aici. - Nu vă temeţi că nu este igenic? - Nu, mergem acasă şi le spălăm".
"Nu îmi place, nu este sănătos, nu se poate, ar trebui să fie un standard, să fie o igienă".
"Foarte frumos în ghilimele. Sigur că nu e frumos, dar aşa e situaţia la noi în Moldova".
Nemulţumiţi sunt şi agenţi economici care, din cauza vânzătorilor ambulanţi, nu-şi pot vinde marfa în piaţă.
"La noi lumea e puţină, uitaţi-vă prin piaţă cine trece, unde şi unde câte un om trece, pentru că toţi stau la drum şi cumpără de acolo. Se laudă că acolo merg mai bine", a zis o femeie.
Directorul pieţii susţine că locuri sunt suficiente în piaţă, însă vânzătorii refuză să le ocupe.
"Locuri libere sunt o gramadă, aici sunt peste 50 de locuri libere. Pentru a ridica persoanele fizice care vând pe stradă, poliţia nu are atribuţie, are atribuţie doar Departamentul Protecţia Consumatorului", a zis directorul.
Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor nu au fost de găsit pentru a explica situaţia. Potrivit Codului Contravențional, persoanele care vând neautorizat marfa riscă amenzi de la 700 până la 2 000 de lei.
- Ce riscă vânzătorii de la piaţa "Calea Basarabiei" pentru că au blocat strada Ismail din capitală
- Chişinăul se transformă în capitala comerţului stradal. Precupeţii îşi întind tarabele unde nimeresc (VIDEO)
- Condiţii mai bune pentru comercianţii ambulanţi. Pe strada Matei Basarab au fost amenajate tarabe (VIDEO)