Preferata moldovenilor, Nurgul Yesilcay este cea mai bine plătită actriță din Turcia. Cât câştigă pentru un singur episod
Foto: Libertatea.ro
Actrița Nurgul Yesilcay a devenit una dintre preferatele publicului românesc după ce s-au difuzat telenevolele „Furtună pe Bosfor” și „Kosem”, astfel că, în momentul în care au aflat că sultana Kosem va reveni pe micul ecran, telespectatorii au fost în delir. Această celebritate, atât în Turcia, cât și în România, au transformat-o pe frumoasa actriță în una dintre cele mai bine plătite, scrie Libertatea.ro.
Cine spune că „actorii mor de foame” se înșeală amarnic. Cel puțin nu cei de telenovele turcești. Spre exempul, interpreta rolului sultanei Kosem, în serialul cu același nume, Nurgul Yesilcay primește un onorariu care se învârte în jurul sumei de 20.000 de euro pe un singur episod. Și cum turcoaica este personajul principal și deci apare în tot filmul, la un scurt calcul, aceasta și-a mărit conturile cu aproape un milion și jumătate de euro.
Inspirat din istoria Turciei, serialul are la bază viața cele mai puternice sultane a Imperiului Otoman, cea care, în lupta ei pentru putere este în stare de mari sacrificii, inclusiv peste cadavrul fiului ei. „E un rol care te consumă, am încercat să o înțeleg pe sultana Kosem. A trecut prin încercări teribile. Lupta pentru putere îi întunecă sentimentele, dar niciodată rațiunea. Este un strateg excelent, își calculează fiecare pas. În același timp, exercită seducție. Este impresionant cum ajunge să se lupte cu propriul fiu pentru influența politică”, a spus Nurgul Yesilcay.
Filmul "KOSEM" îl puteţi privi în fiecare seara de la ora 21 la Canal2, www.canal2.md/live