Preferinţele pentru depozitele bancare, în scădere. Luna trecută, s-au depus cu 20 la sută mai puţini bani decât în mai
Moldovenii nu mai depun la fel de mulţi bani la bănci pentru a fi păstraţi. Cel puţin asta arată statisticile Băncii Naţionale.
Luna trecută, de exemplu, suma depozitelor a fost mai mică cu aproape 20 la sută faţă de luna mai şi cu circa 5 la sută mai mică comparativ cu iunie 2018. Valoarea depozitelor noi pentru luna iunie constituie aproape 2 miliarde şi două sute de milioane de lei.
Potrivit Băncii Naţionale, ponderea banilor păstraţi în lei a fost de circa 60 la sută. În total, în valută naţională au fost depuşi aproximativ un miliard şi trei sute de milioane de lei. Cifra este în scădere cu aproape 20 la sută faţă de luna trecută şi cu aproape 10 la sută mai mică decât în iunie 2018.
Prin urmare, depozitele în valută străină constituie în total 880 de milioane de lei.
Mai puţin cu 11 la sută comparativ cu luna mai şi în creştere cu puţin peste 3 la sută faţă de iunie 2018.
Cei mai mulţi bani au fost puşi la păstrare de către persoane fizice, circa 80 la sută.