PREGĂTIRI DE PAŞTE. Întreprinderile de panificaţie lucrează la foc CONTINUU (FOTOREPORT)
Forfota mare în întreprinderile de panificaţie din ţară, unde se pregătesc tonele de produse care vor ajunge pe mesele moldovenilor de Paşte. Patiserii şi cofetarii pregătesc cozonaci pască, rulade, fructe confiate şi ciocolată, toate cu ornamente pascale.
La cel mai mare combinat de panificaţie din Chişinău, mitropolitul Vladimir a ţinut o slujbă religioasă şi a sfinţit aluatul şi cozonacii.
La fabricarea cozonacilor şi a ruladelor sunt utilizate doar ingrediente naturale.
"Pun forme pentru aluat iar ulterior îi pun în cuptor. Înaintea sărbătorilor de Paşte lucrăm mai mult, chiar şi fără zile de libere."
"Ne-am planificat anul acesta să producem un volum de peste 170 de tone de produse cu o gamă de vreo 40 de feluri de produse, dintre care sunt ca deobicei produsele noastre tradiţionale, cozonac, pască cu brânză, check-uri şi multe altele. Şi totodată panetonele după o tehnologie italiană", a menţionat Boris Andros, directorul combinatului de panificaţie.
La toate întreprinderile de profil, lucrul e în toi.
"Aceasta este maiaua, care a crescut timp de două ore, ea trebuie să crească în volum de trei ori. Noi lucrăm cu toate ingredientele naturale, ouă de găina, mierea de albine, zahăr şi untul", a spus Mariana Ţurcan, tehnolog.
Patiserii şi cofetarii au mult de lucru şi sunt atenţi la toate ingredientele. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării.
"Vom prepara un cozonac premium care este din ciocolată belgiană cu lapte, apoi îl vom ornamenta cu fructe uscate şi cu glazură de ciocolată."
Unele magazine sunt gata deja pentru clienţi şi au expus pe rafturi cozonaci, turte dulci şi produse din ciocolată.
Producem cinci tone de pască, la fel le propunem clienţilor şi biscuiţi personalizaţi care sunt cu tematica de paşti.
Preţurile încep de la 8 lei şi depăşesc 300, în funcţie de mărimea şi umplutura produsului de panificaţie.