Pregătiri pe ultima sută de metri: Agropensiunile turistice sunt în aşteptarea turiştilor
Agropensiunile turistice finalizează pregătirile de Paşti. În timp ce unele gospodine au pus ultimele tave cu pască şi cozonac la cuptor, tinerele meşteşugăriţe au încondeiat, ieri, toată ziua oăule. Preţul unui sejur pascal de trei zile într-o agropensiune turistică se ridică până la o mie de lei.
"Am învăţat să încondeiez de la mama mea. Acest ou se încondeiază timp de vreo trei ore. Cel puţin. Şi, nu aş spune că e un lucru foarte uşor", a menţionat Luminiţa Gusin, un tânăr meşter popular.
"Aşteptăm mai mulţi turişti decât în anii trecuţi, dar vreau să vă spun că locurile sunt deja ocupate. Ne-au telefonat şi din păcate, nuam putut să primim mai mulţi. Îi întîmpinăm cu sufletul bun şi ochii blânzi şi cu bucatele tradiţionale de Paşti", a spus Ludmila Buzilă, proprietara unei agropensiuni turistice.
Cu toate acestea an de an numărul turiştilor este din ce în ce mai mic. "Necătând la faptul că avem succese, avem şi multe carenţe, lipsa indicatoarelor, starea jalnică a drumurilor, lipsa infrastructurii în general", a declarat preşedintele ANTREC, Svetlana Lazăr.
De Paşti Moldova este, anual, vizitată de aproximativ 1000 de turişti străini.