Pregătiri pe ultima sută de metri pentru Noaptea Muzeelor. Ce surprize îi aşteaptă pe vizitatori
Au rămas două zile până când iubitorii de artă vor putea admira gratuit exponatele muzeelor. Organizatorii pregătesc şi câteva spectacole cu această ocazie. Alături de ministrul Culturii, Monica Babuc, ei au dezvăluit câteva detalii din programul Nopţii Europene a Muzeelor.
Sâmbătă toate muzeele din ţară vor fi deschise până la miezul nopţii. Pe lângă o excursie în trecut, la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, vizitatorii vor putea admira două automobile din garajul Parlamentului.
Iar în curte, studenţii Academiei de Poliţie vor face o demonstraţie de lupte corp la corp şi de mânuire a armelor. Pentru prima dată la dispoziţia vizitatorilor va fi o carte de reclamaţii.
"Cu cât mai multe negative vor fi cu atât vom lucra mai bine anul viitor, dar de dorit să fie şi pozitive. Anul acesta noi propunem doar un serviciu cu plată. Vizitarea expoziţiei comorile trecutului, piese cu o deosebită valoare, metale preţioase", a spus directorul Muzeului Naţional de Istorie, Eugen Sava.
La ora 19.00 tot la Muzeul Naţional de Istorie va avea loc un un concert de muzică simfonică.
Iar la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei muncitorii au finalizat pregătirile pentru expoziţia internaţională de pictură. Acolo, pe fundalul muzicii clasice, vizitatorii vor putea admira 185 de lucrări realizate de pictori din România, India, Franţa, Polonia şi SUA.
"Din Germania un artist performant, este şi laureatul unui premiu din ediţia precedentă, o artistă din Lituania care este foarte cunoscută deja la noi a avut şi o expoziţie personală, ediţia precedantă, expoziţia bienală şi Mihai Ţăruş unul dintre artiştii de vârf ai Republicii Moldova", a spus directorul Muzeului Naţional de Artă, Tudor Zbârnea.
Organizatorii spun că se aşteaptă la un număr mare de vizitatori.
"Suntem extrem de fericiţi de faptul că de patru ani încoace, cifra vizitatorilor la toate evenimetele organizate de muzeele noastre naţionale este într-o continuă creştere. În medie în ultimii trei ani această cifră alcătuieşte peste 55 de mii de vizitatori, este o cifră record pentru Chişinău", a spus ministrul Culturii, Monica Babuc.
Anul trecut, la evenimentele organizate cu ocazia Nopţii Europene a Muzeelor au participat 21.000 de oameni.
Actualitate
- Impresii, emoţii, evenimente. Noaptea Muzeelor la Chişinău a adunat mii de oameni la un loc (VIDEO)
- Noaptea Muzeelor la Chişinău! Programul evenimentelor şi cu ce se vor delecta vizitatorii
- Mămăliga cu brânză ŞI NU NUMAI în "Noaptea Muzeelor" la Muzeul Armatei
- NOAPTEA europeană a muzeelor. Trafic rutier SUSPENDAT pe strada 31 august din Chişinău
- NOAPTEA EUROPEANĂ A MUZEELOR! Programul evenimentelor ce se vor desfăşura
- Noaptea muzeelor în Capitală: Expoziţii valoroase, show-uri de dans şi concerte de muzică africană