PREGĂTIRI PENTRU BLAJINI. Moldovenii merg la piaţă în căutarea pomenilor, însă preţurile au crescut în medie cu 20 la sută
Piaţa Centrală din Capitală a fost luată cu asalt în ajunul Paştelui Blajinilor. De câteva zile oameni din toate colţurile ţării au venit aici în căutarea unor produse mai accesibile. Aceştia susţin însă că toate preţurile au crescut în medie cu 20 la sută şi că vor fi nevoiţi să cumpere mai puţin.
Vânzătorii spun că odată cu anularea tuturor restricţiilor pandemice s-au aşteptat ca vânzările vor reveni la anii de înaintea pandemiei, însă războiul din Ucraina le-a dat toate planurile peste cap.
"Absolut toată toată marfa s-a scumpit, chiar dacă e veselă. Ceea ce a rămas de anul trecut au aceleaşi preţuri, dar ceea ce a fost adus nou este mai scump. Dacă anul trecut cana a fost 15 lei, anul acesta este 20 de lei, cinci lei practic s-a scumpit la o cană. Bolurile la fel, toate modelele s-au scumpit cu cel puţin doi sau trei lei", a spus o vânzătoare.
"De la 10 lei în sus avem ștergare, celea de baie sunt mai scumpe. Preţurile la ştergarele de mână s-au scumpit şi cele de faţă, celea de baie la acelaşi preţ au rămas", a spus o altă vânzătoare.
Moldovenii spun că în acest an vor avea puţine pomene:
"- Oleacă te pişcă la buzunar. Dacă cănuțele acestea anul trecut erau 30, acum sunt 35 de lei, iar aceste căni dacă erau 40 de lei, acum sunt 50 de lei. Ei, deja ce să facem, odată în an este Paştele Blajinilor. - Veţi cumpăra mai puţin în acest an? - Cu mult mai puţin, salariul e mic, mâncarea e scumpă, gazul scump".
"Cu mult au crescut preţurile, salariile rămân aceleaşi, dar preţurile o iau razna".
"Poate mai trebuie ceva, dar în orice caz cumpăr strictul necesar, fac alegerea ce este prioritar şi ce nu. Am mai mulţi, care sunt duşi în lumea drepţilor, dar coroană, de exemplu, am luat doar pentru părinţi, pentru că pentru restul nu am posibilitate".
Preoţii îndeamnă oamenii să nu facă exces de alcool în cimitire, iar pomenele să fie modeste.
"Toţi creştinii în aceste zile sfinte trebuie să devenim cât mai decenţi şi în ţinuta de vestimentaţie să nu venim la cimitire să ne etalăm garderoba, dar este foarte important să venim cu smerenie. Să venim la aceste morminte cu bun simţ şi respect. Să nu ne predăm unor sincretisme şi idei în care să denaturăm adevărata sărbătoare a Paştelui Blajinilor", a declarat părintele Andrei, stareţul Mănăstirii Sfântul Andrei, Durlești.
În ultimii doi ani, de Paștele Blajinilor, din cauza pandemiei de COVID-19, accesul în cimitire a fost restricționat.