Pregătiri pentru Înalţarea Domnului, Ispasul. Ce fac gospodinile în această zi
foto: publika.md
Creştinii ortodocşi vor sărbători mâine Înălțarea Domnului. Gospodinele gătesc bucate tradiţionale, la fel ca pentru ziua de Paşte, creştinii se salută cu "Hristos s-a Înălțat", iar la porţi se pun frunze de nuc.
"Maine e Ispasul şi frunzele de vie sunt bune de făcut şi împletim sarmalele în frunze de vie. Mai facem cozonaci, vopsim ouă, fierbem răcituri, pârjoale", a spus Ana Diacon, gospodină.
După ce a trebăluit prin bucătărie, Ana Diacon din satul Jora de Jos, raionul Orhei, s-a mutat în ogradă.
"Curățenia în primul rând facem, curăţenie prin casă, pe afară, prin gospodărie", a mai spus Ana Diacon, gospodină.
Mâine dimineaţă, femeia va merge la biserică, iar la întoarcere, îşi va invita rudele la masă.
Şi în satul Ţareuca, raionul Rezina, este agitaţie mare.
"Facem bucate ca la paşte. Răcitură, ouă roşii, peşte cumpărăm, îl prăjim. Mâine care pot vin la biserică, e sărbătoare mare, nu se lucrează în grădină, nu se fac aceste lucruri, e periculoasă sărbătoarea."
"Ne pregătim la fel cum făceau părinţii noştri de un veac. Acum aceşti care suntem acum facem şi noi ce am luat de la ei."
Ispasul este o ocazie în plus pentru comercianţi de a face profit. Cele mai solicitate produse sunt ouăle şi carnea de porc.
"Face lumea şi frigărui, şi sarmale şi răcitură, toate celea se face. Ceafa- la frigărui, la copt în rolă merge."
Înălțarea Domnului este celebrată la 40 de zile de la Înviere. Este una dintre cele 12 sărbători creştine din an.