Pregătiri pentru invazia extratereştrilor? Unul dintre cei mai de succes fizicieni avertizează guvernele lumii
Jocelyn Bell Burnell, unul din cei mai cunoscuţi fizicieni din lume, a atenţionat guvernele din toată lumea să se pregătească pentru o vizită din partea extratereştrilor, scrie jurnalul.ro cu referire la Daily Mail. Potrivit lui Burnell, această întâlnire ar putea deveni realitate în mai puţin de 100 de ani.
"Dacă vom bănui că pe o planetă trăiesc extratereştrii, vom încerca să îi contactăm sau nu? Cui o să cerem părerea? Presei? Papei? Trebuie să începem să ne gândim la aceste lucruri", a declarat Burnell în cadrul unei conferinţe a oamenilor de ştiinţă ce a avut loc la Dublin.
Cu toate acestea, cunoscutul fizician afirmă că va dura zeci de ani pentru a transmite un mesaj sau pentru a-l recepţiona, dacă vom folosi undele radio sau lasere.
Părerile oamenilor de ştiinţă cu privire la "omuleţii verzi" sunt împărţite. Unii susţin că trebuie să încercăm să-i contactăm, în timp ce alţii avertizează că cel mai bine este să ne ascundem de ei, pentru a nu risca să fim invadaţi de aceştia.
Stephen Hawking este unul din cei care avertizează că trebuie cu orice preţ să evităm contactul cu fiinţe de pe alte planete.
"Nu trebuie decât să ne uităm la noi pentru a ne da seama că nu am vrea să ne întâlnim cu alte forme de viaţă inteligente. Dacă extratereştrii ne vizitează, vom păţi exact ca Nativii Americani, atunci când Cristofor Columb a debarcat în America", a precizat Hawking.