Pregătiri pentru noul sezon agricol. În acest an vor fi cumpărate 5.000 de rachete antigrindină
Serviciul Antigrindină a început pregătirile pentru noul sezon agricol. În acest an, din suma de 30 de milioane de lei vor fi procurate cinci mii de rachete, cu peste două mii mai multe decât anul trecut.
Prin urmare, dacă în 2016 punctele de lansare au primit câte 36 de rachete, în acest sezon cifra va ajunge la 50. Contractele cu furnizorii au fost deja semnate, iar în scurt timp, rachetele antigrindină vor ajunge în țară. Alte o mie de rachete au rămas de anul trecut.
În prezent, reprezentanții Serviciului Antigrindină poartă discuții cu Guvernul pentru a extinde rețeaua și în sudul țării, acolo unde doar 12 la sută din terenurile agricole sunt protejate. Pentru construcția a încă 11 puncte de lansare sunt necesare aproape zece milioane de lei.
"Mai avem la depozit 1235 şi la fiecare punct rachetar o să fie în jur la cinci sute de rachete. Aşa ceva nu a fost demult. De vreo cinci, şase ani aşa cantitate nu a fost", a spus Sergiu Eremeico, director adjunct Serviciul Antigrindină.
Totodată, Serviciul Antigrindină va fi extins în sudul țării, unde doar 12 la sută din terenuri sunt protejate. Pentru construcția a încă 11 puncte de lansare sunt necesare aproape zece milioane de lei.
Punctul de lansare Ungheni se afla la un km de graniţa cu România. Pentru că este interzisă lansarea rachetelor antigrindină deasupra liniei de frontieră, anul trecut grindina a distrus în totalitate plantaţiile din satul Petreşti.
Pentru a evita astfel de situaţii, autorităţile vor semna cu ţara vecină un memorandum, care va elimina aceste restricţii.
În prezent, cei 450 de angajaţi de la punctele de lansare a rachetelor trec un curs special de instruire.
- Gheorghe, tu ai greşit aici?
- Da.
- Aşa e?! Gata, vă schimbaţi.
- Nu trebuia să mă duc la staţie. Acolo, nu s-a dus racheta şi nu avem dreptul să ne apropiem
- Înseamnă că v-aţi pus viaţa în pericol
- Da, a spus Gheorghe Ziliborș, angajat punctul de lansare Ungheni.
- Sunteţi în formă ca să începeţi sezonul
- "Konecino". Fiecare a trecut controlul medical. Suntem sănătoşi, voinici, a spus Fiodor Odainic, angajat punctul de lansare Ungheni.
În țară există 115 de puncte de lansare a rachetelor antigrindină, care protejează aproximativ un 1,5 milioane de hectare de teren agricol. Anul trecut, grindina a afectat aproape 9600 de hectare de plantații.