Pregătirile de Paşti sunt în toi: Gospodinele au copt pască şi au încondeiat ouă
Embed:
Pregătirile de Paşti deja au început. Pentru gospodine, Joia Mare este ziua în care frământă şi coc pasca şi cozonacii cu mac sau nucă.
Nu în ultimul rând, încondeiază ouăle pe care le vor sfinţi la biserică în seara Învierii Domnului. Ritualul este respectat şi în satul Pelinia din raionul Drochia, unde nimeni nu face economie la ingredientele pentru copturile pascale.
După ce se încondeiază ouăle, gospodinele le ung cu slănină de porc, pentru a le face mai frumoase.
În capitală, elevii Liceului profesional Nr. 1 au expus miei şi iepuri copţi, cozonaci, pască şi ouă încondeiate. Iar vizitatorii au recunoscut că au poftit la bucatel.
Credincioşii vor sărbători la 24 aprilie Învierea Domnului.