Prejudicii de milioane aduse bugetului de stat! Fostul şef al Inspectoratului Fiscal Taraclia riscă ani grei de închisoare
Fostul şef al Inspectoratului Fiscal de Stat al raionului Taraclia a fost deferit justiţiei. Acesta este cercetat penal pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu, soldată cu urmări grave.
Potrivit informaţiilor, la finele anului 2008, acesta a dispus în mod ilegal anularea pentru o zi a dispoziţiei privind suspendarea operaţiunilor la conturile bancare ale unei firme. Suspendarea fusese anterior aplicată în legătură cu existenţa restanţelor la achitarea de către respectivul agent economic a impozitelor în mărime de 4,5 milioane lei.
Astfel, în acea zi, la conturile întreprinderii au fost virate de către alţi agenţi economici peste 9 milioane lei, din care în bugetul de stat nu au fost transferaţi banii restanţi, în sumă de 4,5 milioane de lei, ci au fost folosiţi de întreprindere în alte scopuri.
Prin aceste acţiuni, potrivit procurorilor, interesele publice au fost prejudiciate în proporţii deosebit de mari.
Dacă va fi găsit vinovat, fostul şef al Inspectoratului Fiscal de Stat al raionului Taraclia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la şase la 10 ani cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii de până la cinci ani.
- Puşcărie pentru un fost primar din raionul Taraclia. A prejudiciat administraţia publică locală cu circa 140 000 de lei
- Angajatul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, cercetat în dosarul Fisc, va sta în arest la domiciliu
- Primarul unei localităţi din Taraclia, condamnat la închisoare pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu
- Primarul oraşului Taraclia, cercetat penal pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu