Prelungirea arestului preventiv al unui suspect de terorism în Franţa
Arestul preventiv al unui bărbat reţinut sâmbătă în gara Saint-Charles din Marsilia (sud-estul Franţei), asupra căruia se găsise material electric care ar putea fi utilizat la fabricarea unui dispozitiv exploziv, a fost prelungită cu 24 de ore duminică la amiază.
Suspectul, care se declară cecen, a fost arestat preventiv pentru "asociere cu răufăcători în vederea pregătirii unei crime".
Poliţia încearcă să stabilească intenţiile acestui individ, al cărui comportament "straniu" alarmase o călătoare, iar aceasta a sesizat o patrulă militară.
După reţinerea fără dificultate de către poliţie, gara fusese închisă timp de patru ore pentru verificările de deminare.
Materialul electric şi electronic descoperit asupra lui "nu era periculos în sine", dar poate "intra în componenţa unui dispozitiv exploziv", potrivit termenilor utilizaţi de procuror.
Sâmbătă, bărbatul în vârstă de 50 de ani, a refuzat să-şi spună numele, dar a asigurat că este cecen.
La puţin timp după arestarea sa, primarul Marsiliei, Jean-Claude Gaudin, a evocat un "atentat dejucat", dar secţia antitero a Parchetului din Paris nu a fost sesizată în legătură cu aşa ceva, scrie Agerpres.ro.
La 12 mai, un francez de origine cecenă, în vârstă de 20 de ani, a înjunghiat mortal un trecător şi a rănit alţi patru la Paris, atacul fiind revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic.