PREMIERĂ! Andrian Candu va solicita de la FMI să facă o evaluare privind acţiunile BNM
Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a anunţat că mâine va expedia, în premieră, la Fondul Monetar Internaţional (FMI) o scrisoare în care va solicita să fie evaluate acţiunile Băncii Naţionale a Moldovei (BNM).
"În fiecare an există şi evaluarea Băncii Naţionale. Ne interesează o evaluare pentru perioada 2014- 2015. Va exista un memorandum despre evaluare. Ulterior, vom lua o decizie", a menţionat şeful Legislativului.
PUBLIKA.MD aminteşte că la începutul lui decembrie 2014, Procuratura Generală a iniţiat o anchetă penală în cazul fraudelor în sectorul financiar-bancar.
Totodată, compania americană Kroll a fost selectată de către BNM la începutul lunii februarie pentru a investiga tranzacţiile dubioase de la Banca Economii, Banca Socială şi Unibank.
Pierderile în dosarul creditelor neperformante se cifrează la 450 de milioane de euro, şi nu la un miliard, aşa cum s-a vehiculat în presă. Precizarea a fost făcută de guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu, în cadrul audierilor de la Parlament.