PREMIERĂ! Comisia Electorală Centrală anunță că a creat condiții pentru alegătorii cu nevoi speciale
Persoanele cu deficienţe de auz vor avea acces la toate informaţiile oferite de Comisa Electorală Centrală (CEC) în ziua alegerilor parlamentare. În premieră, instituţia asugură traducerea în limbajul mimico-gestual.
De asemenea, persoanele cu probleme de vedere pot să-şi exercite dreptul de vot la domiciliu, în formă verbală. CEC a creat condiţii şi pentru ca persoanele cu nevoi speciale să poată vota. La toate secţiile deschise în ţară au fost montate rampe de acces pentru cărucioare.
"Ca noutate pentru anul acesta o să fie şi traducerea mimico-gestuală. Cabinele pentru persoanele cu dizabilităţi la fel sunt o noutate pentru Republica Moldova. În raionul Căuşeni şi parţial raionul Anenii Noi, graţie suportului din partea ambasadei Marii Britanii, au fost asigurate rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi", a declarat Ştefan Urâtu, vicepreşedintele CEC.