Premieră în lume! A fost transferat primul fotbalist cu plata în Bitcoin
Clubul Harunustaspor, care evoluează într-un campionat regional de amatori din Turcia, a achiziţionat un jucător folosind criptomoneda Bitcoin, o premieră, scrie digi24.ro.
Potrivit presei din Turcia, Omer Faruk Kiroglu, în vârstă de 22 de ani, a acceptat o ofertă de 0,0524 Bitcoin (aproximativ 431 de euro) şi 2.500 de lire turceşti (534 de euro).
„Am procedat astfel pentru a fi cunoscuţi în lume. Acest transfer a devenit o premieră pentru Turcia şi chiar pentru întreaga lume. Dacă se realiza un astfel de transfer la profesionişti, am fi văzut la televizor. Ca amatori, primii am fost noi. Suntem mândri de asta”, a declarat preşedintele clubului, Haldun Şerit.
Omer Faruk Kiroglu s-a declarat încântat de această experienţă. „Sunt un om deschis noutăţilor. Pentru mine este o premieră, la fel şi pentru întreaga lume”, a adăugat el.
- Erdogan: Turcia va "curăţa" întreaga sa frontieră cu Siria
- Aviaţia turcă a distrus mai multe temple istorice importante din oraşul sirian Afrin
- Peste 300 de persoane, arestate în Turcia după ce au criticat operaţiunea militară din Siria
- Chelsea Londra l-a transferat pe Emerson Palmieri de la AS Roma pentru 25 de milioane de euro