Premieră în Moldova! Astăzi este marcată Ziua Mondială a Igienei Orale
Cei mai mulţi moldoveni nu respectă igiena orală şi se spală pe dinţi doar o singură dată pe zi. Opt din 10 locuitori ai ţării noastre au carii dentare, arată datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Cifrele sunt confirmate şi de stomatologii din Moldova care susţin că printre pacienţi sunt foarte mulţi copii.
Potrivit un studiu al Asociaţiei Stomatologilor, peste 85 la sută dintre copii au făcut carii dentare pentru că nu au respectat igiena cavităţii bucale. Aproape 70 la sută dintre cei chestionaţi au declarat că se spală pe dinţi doar dimineaţa, iar puţin peste şapte la sută o fac de două ori pe zi. Cei mai mulţi copii spun că părinţii lor îşi periază dinţii о dată pe zi şi doar şase la sută au menţionat că aceştia îşi spală dinţii de două ori.
"Deşi caria la copii evoluează asemănător ca şi la maturi, ea evoluează mult mai repede şi mai acut. La scurt timp după apariţia primelor semne de carie, copiii pierd dinţişorii de lapte, cu urmările şi complicaţiile ulterioare", a explicat Elena Stepco, conferenţiar universitar.
Astăzi, în Moldova, este marcată pentru prima dată Ziua Mondială a Igienei Orale.
- A ajuns la spital cu arsuri grave, după ce mama i-a dat o sticlă de înălbitor pentru rufe să se joace (VIDEO)
- Un copil, lăsat fără supraveghere, a ajuns la spital. Micuţul a băut substanţă de curăţare şi dezinfectare
- STUDIU: Mulţi elevi din sate nu fac duş dimineaţa, iar cei de la oraş se spală mai puţin pe mâini