PREMIERĂ! În Republica Moldova se va desfăşura un maraton internaţional DETALII
Peste două luni va avea loc primul maraton din istoria Republicii Moldova. Competiţia Internaţională va lua start pe 26 aprilie şi se va desfăşura pe o distanţă de 42 de kilometri în Chişinău. Taxa de participare la eveniment va constitui 200 de lei, iar toţi participanţii care vor ajunge la finiş se vor alege cu medalii.
Maratonul Internaţional din capitală va cuprinde patru probe, însă cea mai aşteptată este cea de 42 de kilometri pe străzile din Chişinău. Startul va fi dat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, iar participanţii la acest turneu trebuie să aibă minim 18 ani sau acordul părinţilor pentru a putea participa la competiţie.
Concurenţii la maraton vor fi dotaţi cu un cip electronic de unică folosinţă, care va înregistra viteza sportivului, precum şi alte date tehnice. Pe traseu vor fi patru puncte de hidratare, de alimentare şi asistenţă medicală.
Pe lângă cursa de 42 de kilometri, în cadrul evenimentului va mai avea loc Semimaratonul de 21 de kilometri, proba de 10 kilometri, dar şi Cursa de Fun Run de trei kilometri. Conform organizatorilor, bugetul evenimentului este estimat la câteva milioane de lei, iar înregistrarea la cursă poate fi efectuată pe saitul marathon.md. Publika TV este partener media general al acestui eveniment.