Premieră în ţara noastră. Un parlamentar şi-a dat darea de seamă în faţa oamenilor. Despre cine este vorba
Premieră în ţara noastră. Un parlamentar şi-a dat darea de seamă în faţa oamenilor. Vorbim despre deputatul Partidului Democrat Elena Bacalu, care şi-a prezentat astăzi raportul de activitate în faţa băştinaşilor din raionul Cahul.
Este pentru prima dată când un parlamentar își prezintă public realizările. Evenimentul ar putea deveni totuşi o tradiţie dacă în ţara noastră va fi aprobat votul uninominal.
Printre cele mai importante realizări, Bacalu a menţionat suportul în renovarea şi reparaţia mai multor instituţii de învăţământ din raion, obţinerea statutului de municipiu pentru oraşul Cahul, dar şi deschiderea Departamentului Medicină de Urgenţă prespitalicească şi a Secţiei de reanimare în cadrul spitalului raional.
Deputatul democrat susţine că fiecare ales al poporului ar trebui să-şi prezinte, anual, raportul de activitate în faţa cetăţenilor.
"Ar fi bine ca fiecare deputat să vină cu un raport de activitate în faţa alegătorilor. Este votat proiectul cu Zona Economică Liberă, au fost alocate surse financiare pentru Parcul Industrial. Incubatorul de afaceri avem multe succese, realizări în medicină".
Prezentarea raportului de activitate în faţa cetăţenilor va fi obligatoriu pentru deputaţi în cazul în care Parlamentul va aproba schimbarea sistemului electoral.
Elena Bacalu susține că datorită votului uninominal deputatul va deveni mai responsabil, iar ţara noastră se va moderniza.
"Reprezintă schimbarea modului de a gândi, de a alege şi de a acţiona a poporului nostru, el reprezintă reformarea societăţii şi înseamnă încă un pas important pe calea democraţiei în Republica Moldova".
Autorităţile locale apreciază munca depusă de parlamentarul democrat. În acest sens, preşedintele raionului Cahul a venit şi cu o solicitare către deputat.
"Am aşa o rugăminte către dumneavoastră dacă dumneavoastră aţi putea interveni pe lângă domnul prim-ministru poate ar fi bine să fie şi în teritoriu şedinţa Guvernului. Cred că această întâlnire de Guvern din teritoriu ne-ar ajuta pe noi să avem un dialog".
Oamenii din Cahul sunt mândri de realizările obţinute de parlamentar. Ei susţin că şi ceilalţi parlamentari ar trebui să ia exemplu şi să prezinte rapoartele lor.
"Sunt mândră că avem RM în Parlament deputatul nostru. O femeie care îşi iubeşte raionul său, îşi iubeşte ţara ei şi depune toate eforturile ca să fie un deputat cu literă mare".
"Ne bucurăm pentru realizările care sunt în beneficiul nostru, al copiilor, a populaţiei. Pentru realizări în medicină, pentru pensii, aşteptăm să fie mai multe realizări în domeniul Educaţiei".
"Era bine să fie o dare de seamă faţă de locuitori, faţă de raionul Cahul mai ales că a fost înaintată de aici".
"A fost totul atât de transparent, sincer, cred că este un început foarte bun".
Elena Bacalu este deputat al Partidului Democrat din anul 2014.