Premieră la Campionatul Mondial de Fotbal! La fiecare partidă va funcţiona un dispozitiv video pentru linia porţii
Un dispozitiv video pentru linia porţii va funcţiona la fiecare partidă de la Campionatului Mondial de fotbal. La turneul final care va începe peste două săptămâni arbitrii dispozitivul va fi utilizat în premieră şi va permite confirmarea golurilor valabile, dar şi evitarea unor erori grave de arbitraj.
Pentru Campionatul Mondial din Brazilia a fost ales sistemul GoalControl-4D, bazat pe utilizarea a 14 camere ce se deplasează cu o viteză mare şi sunt instalate pe stadioane. Şapte vor fi montate la fiecare poartă, care urmări poziţia mingii în trei dimensiuni. Dacă balonul va depăşi complet linia porţii, va fi trimis un mesaj, în mai puţin de o secundă, pe ceasul arbitrului de centru, care va avea ultimul cuvânt pentru validarea golului.
"Fanii vor putea vedea imediat dacă a fost gol sau nu după reluările pe ecranul gigant de pe arenă. Se va putea vedea exact modul în care a evoluat situaţia. Imediat vom şti ce sa întâmplat. În prezent nu putem să observăm aceste lucruri", a spus directorul executiv Goalcontrol, Dirk Broichhausen.
În ultimii doi ani, această tehnologie a fost testată la Campionatul Mondial al Cluburilor din Japonia, în decembrie 2012, apoi la Cupa Confederaţiilor din 2013, găzduită de Brazilia, dar şi la Mondialul Cluburilor de anul trecut din Maroc. La nici una dintre aceste comeptiţii nu a fost necesară intervenţia arbitrajului video.