Premieră la teatrul din Bălţi. Surpriza pregătită cu ocazia celebrării a 25 de ani de Independenţă
Premieră la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Bălţi. Cu ocazia aniversării a 25 de ani de la proclamarea Independenţei, actorii au pregătit spectacolul "Deşteptați-l pe Ion". Personajul principal întruchipează poporul moldovenesc, care mai bine de 200 de ani a dormit. Prin intermediul acestei piese, regizorul Ion Marcoci îndeamnă oamenii să se trezească și să se implice în soarta ţării.
Acţiunile se petrec în 1912 şi în timpurile noastre. Personajul principal este Ion, un răzeş care în ziua nunţii lui s-a urcat pe cuptor unde a adormit şi s-a trezit după 200 de ani. Timp în care soţia sa a crescut doi copii şi a avut grijă de gospodărie.
"Suntem cu toţii nişte Ioni. Toţi luptăm pentru ţara noastră şi ne bucurăm de ea. Cei care pleacă, o fac ca să o facă frumoasă, cei care rămân o fac să o menţină aşa cum este, să nu se piardă", a spus Radu Tabarcea, actor al Teatrului "Vasile Alecsandri" din Bălţi.
Prin acest spectacol, regizorul a redat atât râvnirile poporului, cât şi problemele lui.
"O dată trebuie să ne trezim, să ne hotorâm soarta. Să ne schimbăm, să fim mai buni, mai înţelepţi, mai harnici", a declarat Ion Marcoci, regizor.
Spectatorii au rămas încântaţi de prestaţia actorilor:
"Un spectacol extraordinar, chiar am plâns. Şi acum emoţiile mă copleşesc, e o filă din istoria noastră şi un adevăr dureros".
"Este ceva neobişnuit. Regizorul a îmbinat trecutul nostru istoric cu prezentul. A reuşit să redea şi situaţia politică cu un umor deosebit".
Spectacolul "Deşteptaţi-l pe Ion" va fi jucat şi la Teatrul "Licurici" din Capitală. Iar pe 17 septembrie piesa va fi prezentată în cadrul Reuniunii Teatrelor Naţionale, care va avea loc la Teatrul Naţional "Mihai Eminescu".