PREMIERĂ! Mașini de epocă, din colecția Parlamentului, expuse la Noaptea Europeană a Muzeelor (FOTO)
Liniştea din muzee este spartă astăzi în întreaga Europă. Excepţie nu fac nici cele din ţara noastră. Cu ocazia Nopţii Europene a Muzeelor, sunt organizate recitaluri de muzică, dans, ateliere şi expoziţii.
Două mașini de epocă, din garajul Parlamentului, sunt expuse în premieră publicului larg. Automobilele au atras imediat privirile vizitatorilor. Totodată, oamenii pot admira şi 30 de motociclete şi motorete deţinute de colecţionarii moldoveni. Evenimentul are loc cu ocazia Nopţii Europene a Muzeelor.
Vedetele expoziţiei au fost două automobile blindate, ZIL și CIAIKA. Maşinile au fost folosite în trecut pentru transportarea oficialilor de rang înalt, printre care fostul lider sovietic, Mihai Gorbaciov, dar şi de foștii președinți ai Republicii Moldova, Mircea Snegur și Petru Lucinschi.
"O maşină de calitate foarte bună, putem să spunem că mai bună decât un Mercedes din ziua de azi. Maşina asta s-a filmat în filmul ăsta "Zaeţ nad bezdnoi" cu Leonid Ilici Brejnev toţi artiştii ceia. Maşina asta a fost la Moscova, a fost maşina lui Gorbaciov", a spus Alexandru Vrâncean, şofer la Parlament.
Oamenii au admirat automobilele, au testat cât de moi sunt banchetele şi şi-au făcut poze:
"Super, suntem ca preşedinţii, ca împăraţii".
"O maşină unică, sincer. Îmi doream dintotdeauna să o văd, iar visul meu s-a împlinit. Sentimentele sunt de nedescris, pentru că am putut să stau pe bancheta pe care au stat cândva Gorbaciov, Snegur şi Lucinschi".
În cadrul evenimentului au fost prezentate şi 30 de motociclete. Una dintre cele mai valoroase din colecţie este un URAL M72, produsă în anul 1952 în Uniunea Sovietică.
"Este prima motocicletă sovietică care a fost construită pe timpul războiului. Germanii erau foarte motorizaţi, Uniunea Sovietică nu era şi inginerii s-au adunat şi au hotărât să construiască o astfel de motocicletă care de fapt este copia motocicletei BMW R71. Este printre cele mai valoroase motociclete", a menţionat Sergiu Braga, colecţionar de motociclete.
După ce vor fi prezentate la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, cele două mașini vor fi expuse, în data de 23 mai, în scuarul Parlamentului.