Premieră medicală în SUA. O femeie cu uter transplantat a născut un bebeluş sănătos
Pentru prima dată în Statele Unite, o femeie care a avut un uter transplantat a dat naştere. Mama a fost născută fără uter şi l-a primit de la o donatoare la Baylor University Medical Center din Dallas.
Din 2014, de la primul caz medical de transplant de uter, s-au născut opt copii printr-un asemenea mod. Toate cazurile de până acum au fost înregistrate în Suedia, la Spitalul Universitar Sahlgrenska din Gothenburg, scrie New York Times, citat de descopera.ro.
Un astfel de transplant este temporar, lăsat în gazdă un timp suficient pentru ca femeia să nască unul sau doi copii, apoi înlăturat pentru a opri tratamentul cu medicamente menite să prevină respingerea organului.
La Baylor, au avut loc opt transplanturi de acest gen, inclusiv noua şi prima mamă, într-un test clinic care va include în total 10 paciente. Una dintre acestea este însărcinată, iar două încearcă să conceapă un copil. Celealte patru au eşuat, iar organul a trebuit înlăturat, conform declaraţiilor lui Giuliano Testa, cercetător principal al proiectului de cercetare.
Femeia care a născut a fost a patra care a primit transplantul, în septembrie 2016.
Procesul este complicat şi are riscuri considerabile, atât pentru recpienţi, cât şi pentru donatori. Donatorii trec printr-o intervenţie chirurgicală de cinci ore care este mult mai complexă şi înlătură mai mult ţesut decât procedura standard de înlăturare a uterului.
De asemenea, sarcinile sunt riscante, iar copiii trebuie născuţi prin cezariană pentru a nu pune prea mult stres pe uterul transplantat. Până acum, naşterile au avut loc mai devreme decât perioadă normală de gestaţie de 40 de săptămâni, fiind de doar 32-36 de săptămâni.
Femeile care au avut transplant nu pot concepe pe cale naturală, pentru că ovarele nu sunt conectate cu uterul, aşadar ovulele nu pot ajunge în uter. Au nevoie deci de fertilizare in vitro.
- O profesoară din SUA a fost filmată de elevi în timp ce se droga în sala de curs (VIDEO)
- Explozie cu efect întârziat. Un stadion a rămas neclintit după ce inginerii au încercat să îl demoleze (VIDEO)
- INCREDIBIL! Ce realitate înfiorătoare ascunde boala-fantomă din Coreea de Nord
- LA UN PAS DE MOARTE. Un jucător de baschet din SUA a suferit un stop cardiac