Premieră medicală: Medicii au reuşit să trateze cancerul de sân în stare avansată
O femeie cu cancer de sân în formă avansată a fost vindecată complet de o terapie nouă prin care medicii au sporit puterea sistemului imunitar pentru ca acesta să lupte cu tumorile, scrie mediafax.ro.
Este pentru prima dată în istorie când un pacient în stadiu avansat a fost tratat cu succes printr-o formă de imunoterapie care utilizează propriile imunitare ale pacientului pentru a găsi şi distruge celulele canceroase care s-au format în corp.
Judy Perkins, inginer din Florida, avea 49 de ani când a fost selectată pentru noua terapie radicală după o serie de runde de chimioterapie care nu au dat rezultate, în încercarea de a opri tumoarea din a se răspândi dinspre sânul drept către ficat şi alte organe.
La acel moment, medicii îi dădeau trei ani te trăit.
Medicii care au tratat-o la Institutul Naţional de Cancer din Maryland, SUA, susţin că răspunsul pacientei la tratament a fost „remarcabil”: terapia a distrus celulele canceroase încât ea este sănătoasă de doi ani.
„Condiţia mea s-a deteriorat foarte mult înspre sfârşit, iar tumoarea îmi apăsa pe un nerv, ceea ce înseamnă că îmi petreceam timpul încercând să nu mă mişc deloc pentur a nu simţi dureri. Renunţasem la luptă”, spune Perkins. „După ce tratamentul mi-a dizolvat cea mai mare parte din tumoare am fost capabilă să mă duc la o drumeţie de 60 de kilometri”.
Laszlo Radvanyi, director ştiinţific în cadrul Institutului de Cercetare pentru Cancer din Ontario, care nu a fost implicat în tratamentul pacientei, spune că „este un răspuns fără precedent la tratament într-o formă atât de avansată de cancer de sân”.
Succesul dă speranţe milioanelor de oameni din lumea întreagă care suferă de cancer de sân şi de alte forme precum cancer de ovare şi cancer de prostată, care se tratează foarte greu sau deloc.
Cercetătorii plănuiesc acum teste clinice la scară largă pentru a analiza cât de eficient ar putea fi tratamentul.
- Bine de ştiut! Planta care îți întărește sistemul imunitar și îți reglează tensiunea
- Un vaccin ar putea prelungi viaţa persoanelor care se confruntă cu glioblastomă, cel mai agresiv tip de cancer cerebral
- Bine de știut! aurul Lichidul galben-verzui care previne o mulţime de afecţiuni
- O nouă eră: Cancerul la sân ar putea fi tratat fără chimioterapie
- Elixirul din numai 3 ingrediente care menţine inima şi sistemul circulator într-o stare optimă de funcţionare