Premieră mondială! A fost creată berea din orz FĂRĂ GLUTEN (FOTO)
Iubitorii de bere care au intoleranță la gluten nu mai trebuie să se teamă atunci când doresc să consume această băutură, întrucât oamenii de știință australieni au anunțat, vineri, crearea unei beri fără gluten, scrie agerpres.ro.
Rezultatul este o bere plină de aromă, conformă cu legea germană a purității Reinheitsgebot conform căreia berea este făcută numai din orz, apă, drojdie și sare.
Bere fără gluten este oferită în prezent de fabricile de bere din întreaga lume, dar ea nu conține orz, ci alte cereale fermentabile cum sunt meiul, orezul și sorgul.
Rezultatul cercetării CSIRO înseamnă că cei care sunt intoleranță la gluten, cum ar fi persoanele cu boala celiacă, se pot bucura de băutura alcoolică, cea mai populară din lume.
Cercetătorul Crispin Howitt a declarat că orzul crescut de CSIRO, numit 'Kebari', este primul din lume adecvat unei diete fără gluten.
"Utilizând reproducerea convențională am redus nivelurile de gluten de 10.000 de ori față de orzul obișnuit, ceea ce este mai mult decât ceea ce recomandă Organizația Mondială a Sănătății ca fiind o cereală fără gluten", a declarat Howitt vineri într-un comunicat.
El a mai spus că CSIRO lucrează, de asemenea, la o versiune a Kebari fără pleavă care ar putea fi utilizată în alimentație, cum ar fi cerealele pentru micul dejun, supa, pastele și chiar pâinea integrală.
"Acesta va fi prima parte a următoarei generații de produse fără gluten care ajută persoanele cu boala celiacă să crească aportul de fibre, să asigure sănătatea intestinului și să-și îmbunătățească dieta", a spus el.