PREMIERĂ MONDIALĂ! S-a născut primul copil din lume cu ADN de la trei părinți
Primul copil din lume cu ADN de la trei părinți s-a născut în Mexic, după ce oamenii de știință americani au fost nevoiți să treacă granița pentru a duce la îndeplinire tehnica controversată, arată marți New Scientist. Metoda le oferă posibilitatea persoanelor care au mutații genetice rare să poată avea copii, Agerpres.ro.
Cuplul, originar din Iordania, a încercat timp de 20 de ani să aibă un copil, însă femeia este purtătoarea genelor sindromului Leigh, o dereglare fatală, ce afectează dezvoltarea sistemului nervos și este transmisă pe cale maternă. Cei doi au cerut ajutorul medicului John Zhang și echipei sale de la New Hope Fertility Center din New York.
Zhang a dezvoltat o cale de a evita boala mitocondrială folosind tehnica supranumită ''trei părinți''. Metoda, care este aprobată în Marea Britanie, poartă numele de transfer pronuclear și presupune fertilizarea atât a ovulului mamei cât a celui provenit de la o donatoare cu sperma tatălui.
Înainte ca ovulul fertilizat să înceapă să se dividă în embrioni, fiecare nucleu este separat. Ovul donatoarei este îndepărtat, fiind înlocuit cu cel al mamei. Această tehnică nu a fost, însă, agreată de cuplu deoarece cei doi sunt musulmani și s-au opus distrugerii celor două embrioane, după cum mai arată sursa citată.
Prin urmare, Zhang a abordat o procedură diferită, controversată. El a extras nucleul din ovulul mamei și l-a inserat în ovulul donatoarei din care a fost scos în prealabil nucleul.
Ovulul rezultat — cu ADN nuclear de la mamă și ADN mitocondrial de la donatoare — a fost ulterior fertilizat cu sperma tatălui.
Echipa lui Zhang a folosit această tehnică pentru a creea cinci embrioni dintre care numai unul s-a dezvoltat normal. Acesta a fost implantat în corpul mamei, ceea ce a dus, după nouă luni, la nașterea copilului a cărui concepere constituie o premieră medicală.
Zhang a declarat că a ales Mexic deoarece acolo ''nu există reguli''. Specialistul a mai spus că este convins că a făcut o alegere ''etică, pentru a salva vieți''.
- Distincţie istorică. Tudor Casapu, moldoveanul care a cucerit prima şi singura medalie de aur la JO
- Inundaţii DEVASTATOARE în Mexic! Trei oameni au fost UCIŞI de puhoaie, iar sute de case, DISTRUSE (VIDEO)
- SCANDAL la Palatul Versailles! Doi francezi au vândut copii ale două scaune din secolul al 15-lea
- Statele Unite au început să întărească frontiera cu Mexicul
- GESTUL DE LAUDĂ făcut de poliţiştii din Făleşti pentru două fetiţe abandonate de părinţi (FOTO)
- Sunt copii ai străzii deşi au părinţi acasă. Ce îi motivează pe minori să cerşească prin Capitală