PREMIERĂ! O inimă umană şi-a reînceput activitatea după 7 ore de când a încetat să mai bată (VIDEO)
Foto: urbology.ro
Un transplant de inimă de succes a avut loc în estul Chinei chiar dacă organul donatorului a încetat să mai bată timp de şapte ore.
Potrivit specialiştilor, în mod normal, o inimă nu poate fi reînviată în cazul în care aceasta încetează să mai bată timp de peste şase ore.
Un pacient de 24 de ani, din capitala Chinei de Est – Fuzhou, provincia Fujian, a avut nevoie de un transplant de inimă din cauza formării unui cheag de sânge, care i-a agravat starea, scrie descopera.ro.
Donatorul a fost găsit la o distanţă de trei ore de clinică, în partea de nord a provinciei. Moartea cerebrală a donatorului a fost cauzată de o tumoare pe creier, corpul lui, împreună cu toate organele, au mai fost susţinute de un aparat de respirat artificial.
Cu şapte ore mai târziu după ce organul a fost extras din corpul donatorului, inima a reînceput să bată în corpul pacientului de 24 de ani.
"Este foarte rar ca o inimă care s-a oprit deja să mai bată, mai ales după ce a fost transportată pe o distanţă atât lungă. Dar, spre fericirea tuturor, operaţia de transplant a fost una reuşită, deoarece donatorul a fost tânăr şi a avut o inimă puternică. Deşi inima a încetat să mai bată, temperatura scăzută a redus metabolismul inimii la un nivel minim, păstrând energia", a declarat medicul care a efectuat transplantul.
Transplantul de inimă, în China, poate costa de la 150.000 la 200.000 de yuani (între 23.100 la 30.800 dolari).
În China sunt aproximativ 3 milioane de pacienţi care au nevoie de transplant de inimă, dintre care cel mult 250 reuşesc să ajungă anual la operaţie.
- REALIZARE UIMITOARE! Au făcut să bată o inimă moartă
- PREMIERĂ în lumea medicală. A fost făcut primul transplant de craniu şi de scalp (VIDEO)
- Transplantul de ficat, GREU de realizat în Moldova! Care sunt principalele motive
- PREMIERĂ în lumea medicinii. I-au pus coaste din titan plăsmuite la printer
- SE ZBAT ÎNTRE VIAȚĂ ȘI MOARTE! Sute de oameni sunt în așteptarea unui transplant
- Numărul de transplanturi, în scădere în ţara noastră! Sute de moldoveni RISCĂ SĂ MOARĂ prematur