Premieră pentru Moldova. Angajaţii instituţiilor medicale pot să se asigure împotriva malpraxisului
Angajaţii instituţiilor medicale pot să se asigure împotriva malpraxisului. Serviciile reprezintă o premieră pentru ţara noastră. Astfel, în cazurile în care un medic este acuzat de aplicarea unui tratament incorect, compania îi va achita pacientului prejudiciile materiale şi morale.
"Trebuie să fie protejaţi medicii. În caz când pacienţii dau în judecată pe medici, pe cadrele medicale, că precum le-au afectat sănătatea. Mai ales, se are în vedere chirurgii, chirurgii oncologi, obstetricieni şi desigur prin tratamente cu medicamente", a declarat doctorul în ştiinţe medicale Valeriu Dubcenco.
Compania oferă servicii de asigurări pentru doctori, asistenţi medicali, infirmieri, farmacişti, biologi şi biochimişti. Astfel, compania asigurătoare acoperă cheltuielile suportate de pacienţi în cazul tratamentului inadecvat, expertizei medico-legale, dar şi costurile de judecată şi daunele morale. Asigurarea costă între 700 şi 10.000 de lei. Parea vătămată va putea primi până la un milion de lei.
În ultimii ani, tot mai mulţi medici sunt acuzaţi de malpraxis. Cazurile rămân însă neelucidate, deoarece nu există o lege în acest domeniu.
- Tehnologii medicale de ultimă performanţă, într-o expoziţie la Chişinău. Unii medici au rămas dezamăgiţi
- Satele Moldovei, fără doctori. Salariile mizere şi condiţiile inumane, motivele care-i fac pe medici să plece din mediul rural
- 30 de spitale şi instituţii medicale din ţară vor primi bani pentru reparaţii şi dotarea cu echipament modern