PREMIERĂ PENTRU MOLDOVA: În spitalele din ţară vor fi deschise Unități de Primire Urgențe
Unități de Primire Urgențe (UPU) vor fi deschise în premieră în toate spitalele din țară, până la sfârşitul anului 2017. Pacienții în stare gravă vor beneficia aici de asistență medicală în decurs de 24 de ore. Un regulament care prevede crearea şi dotarea acestor departamente a fost elaborat de Ministerul Sănătății.
UPU vor fi instituite în cadrul secțiilor de internare a spitalelor. Aici vor fi create condiții pentru triajul, resuscitarea şi tratamentul bolnavilor. De asemenea, vor fi amenajate spații pentru aplicarea ghipsului şi birouri de documentare, unde pacienții vor fi înregistrați.
În unele UPU vor fi create laboratoare pentru efectuarea investigațiilor radio-imagistice și săli pentru intervenții chirurgicale.
De tratament vor beneficia persoanele în stare critică şi bolnavii transferați de la alte instituții medicale. De asemenea, UPU vor oferi asistență medicală şi pacienților programați, într-o încăpere separată.
Condițiile create în cadrul UPU vor spori calitatea asistenței medicale de urgență şi șansele de recuperare a pacienților în stare gravă.
UPU vor fi înființate în 61 de spitale din țară. Aceste Unități vor fi finanțate de Compania Națională de Asigurări în Medicină.