Premieră pentru Moldova! Sute de credincioşi au pornit într-un Drum al Crucii la Nisporeni
Sute de credincioşi au pornit într-un Drum al Crucii la Nisporeni. Este pentru prima dată în Moldova când în Vinerea Patimilor se organizează un astfel de eveniment.
Prin drumul pe care îl vor parcurge din parcul central al oraşului Nisporeni şi până în dealul Zghihara, unde este instalată Crucea Mântuirii Neamului, credincioşii îşi propun să repete, simbolic, ultimul drum pământesc al lui Iisus Hristos.
"Fiecare participant la acest itenerar duhovnicesc este de fapt alături de Mântuitorul Hristos pentru că prin jertfa crucii să ne bucurăm de miracolul învierii Mântuitorului", a declarat arhimandritul Ioan Moşneguţu.
Enoriaşii au pornit din parcul central al oraşului Nisporeni şi au parcurs pe jos aproape patru kilometri până la colina unde se înalţă Crucea Mântuirii Neamului.
"Ne-a da Dumnezeu ploiţă, sănătate, pace", a spus o credincioasă.
"Împăcare sufletească, un trai mai bun, iată ce ne dorim", a spus o altă creştină.
Drumul Crucii este organizat la iniţiativa Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni.