PREMIERĂ pentru Moldova. Țara noastră va găzdui cea de-a treia Conferință Mondială privind Turismul Vitivinicol
Premieră pentru Republica Moldova. În perioada șase - șapte septembrie, țara noastră va găzdui cea de-a treia Conferință Mondială privind Turismul Vitivinicol a Organizației Mondiale a Turismului din cadrul ONU.
Potrivit organizatorilor, evenimentul va contribui la recunoașterea Republicii Moldova pe plan internațional, ca destinație turistică vitivinicolă globală.
Timp de două zile, oaspeții vor participa la tururi ghidate și degustații de vinuri, show-uri gastronomice și culturale, dar și expoziții artizanale. Astfel, organizatorii vor încerca să promoveze turismul vitivinicol autohton.
Fiecare eveniment al conferinței se va desfășura în locații vitivinicole diferite, pentru a oferi oaspeților cât mai multe experiențe autentice, ce îi vor ajuta să-şi contureze impresia despre potenţialul turistic al ţării noastre.
Sute de reprezentanți, din aproximativ 60 de țări, vor participa la Conferință, iar circa 30 de jurnaliști și bloggeri străini vor relata cele mai interesante activități din cadrul evenimentului.
- CUTREMUR în apropiere de Moldova. Ce intensitate a avut seismul
- DOI MOLDOVENI care au fost implicați în accidentele din Rusia VOR FI ADUȘI ACASĂ
- Cursă cu aromă de struguri. Sute de sportivi din mai multe ţări au alergat prin podgoriile uneia din cele mai mari vinării din Moldova
- DATE ÎNGRIJORĂTOARE: Resursele genetice, care ar putea reprezenta medicamentele viitorului, riscă să fie risipite