PREMIERĂ! Tinerii care fac studii în colegiile de pedagogie pot să înveţe şi profesia de asistent de educator
În premieră, tinerii care aleg să facă studii în colegiile de pedagogie pot să înveţe şi profesia de asistent de educator. Meseria poate fi obţinută la colegiile "Alexei Mateevici" din Capitală şi "Vasile Lupu" din Orhei.
Printre tinerii care vor profita de noile oportunităţi se numără şi Cristina Pelivan din satul Răzeni, raionul Ialoveni.
"Asistentul de educator este un al doilea educator, deoarece el la fel dirijează activitatea în timpul zilei. M-a impresionat cel mai mult că avem oportunitatea de a învăţa doar trei ani şi de a susţine Bacalaureatul şi după ce finisăm anul anul trei putem să lucrăm", a menţionat Cristina Pelivan, elevă.
Iniţiativa a fost preluată şi de alte colege: "Am zis de ce nu, asistentul educatorului are aceleaşi obligaţiuni şi drepturi ca şi educatorii".
Din cei 23 de tineri care învaţă la Colegiul "Alexei Mateevici" profesia de asistent de educator, 20 sunt finanţaţi din buget.
"Sunt la buget, primesc bursă de gradul II, sunt mulţumită de bursă. Nu m-am interesat de salarii, dar cred că e la fel ca al educatorilor pentru că au aceiaşi menire", a afirmat o elevă.
"Educaţia timpurie este o prioritate ca să fie de calitate. Asistenți de educator... este prima dată când avem admitere la o asemenea grupă", a precizat Victoria Bercu, directoarea colegiului "Alexei Mateevici".
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei spun că exemplul instituirii funcţiei a fost luat de la colegii europeni.
"Vrem să creştem calitatea personalului auxiliar din instituţiile de educaţie timpurie şi astfel să creştem şi ponderea lor cu statut profesional şi să facem şi această profesie mai atractivă", a declarat Angela Cutasevici, secretar de Stat la Ministerul Educaţiei.
În prezent, numai în grădiniţele din Capitală activează 1.173 de asistenţi de educatori, dar mai sunt vacante 261 de locuri.
- DOSARUL MITEI: Medicul obstetrician de la Institutul mamei şi Copilului din Capitală va sta 30 de zile în izolatorul CNA
- Un fost asistent medical din Germania, judecat pentru uciderea a 100 de pacienţi
- Cursuri gratuite pentru învăţătorii care vor să predea o altă disciplină decât cea de specialitate