Premierii Pavel Filip şi Volodimir Groisman au semnat Foaia de parcurs pentru dezvoltarea cooperării moldo-ucrainene pentru 2018 (FOTO)
Prim-miniştrii Pavel Filip și Volodimir Groisman au semnat astăzi Foaia de parcurs pentru dezvoltarea cooperării moldo-ucrainene pentru anul 2018, care stabilește direcțiile prioritare pe agenda bilaterală și exprimă intenția fermă a celor două state de a continua colaborarea în implementarea Acordurilor de Asociere cu Uniunea Europeană.
Printre prioritățile menționate în document se regăsește intensificarea eforturilor comune pentru interconectarea sistemelor energetice ale Republicii Moldova și ale Ucrainei cu sistemul energetic european și pentru asigurarea căilor alternative de aprovizionare cu gaz natural. De asemenea, autoritățile se pronunţă pentru valorificarea potențialului de transport al celor două state în direcția europeană, inclusiv prin construcția podului în preajma localităților Soroca și Iampol, restabilirea sectorului de cale ferată „Basarabeasca – Berezino”, dar și pentru includerea traseului „Edineţ – Viniţa” în rețeaua trans-europeană de transport TEN-T.
Foaia de parcurs mai prevede continuarea controlului în comun în punctele internaționale de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene și dezvoltarea parteneriatul pentru asigurarea managementului integrat al frontierei în baza standardelor europene, inclusiv pe sectorul transnistrean.
Republica Moldova și Ucraina își vor intensifica colaborarea și în domeniul economic. În acest sens, pe parcursul anului viitor vor fi stabilite posibilitățile de dezvoltare în comun a procesului de producție și exportul ulterior al produselor pe piața Uniunii Europene. În același timp, va fi asigurată în continuare activitatea eficientă a Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru colaborarea comercial-economică.
Totodată, Guvernele celor două ţări vor asigura implementarea prevederilor Acordului privind colaborarea în domeniul protecţiei şi dezvoltării durabile a bazinului râului Nistru, precum și finalizarea procesului de negocieri privind recunoaşterea reciprocă a drepturilor de proprietate, reglementarea juridică a condiţiilor de exploatare a Complexului Hidroenergetic Nistrean și demarcarea frontierei de stat în zona localităţii Giurgiuleşti şi a Centralei Hidroelectrice Nistrene.
Documentul semnat astăzi este o continuare a Foii de parcurs privind dezvoltarea colaborării moldo-ucrainene pentru anul 2017, care a fost semnată în februarie curent la Kiev de Pavel Filip și Volodimir Groisman. Datorită implementării acesteia, volumul comerțului bilateral dintre cele două stat a crescut cu aproximativ 31 la sută.
Tot astăzi, au mai fost semnate acordurile bilaterale privind readmisia persoanelor cu şedere ilegală, împreună cu protocolul de implementare a acestuia, și cel privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene.
- Pavel Filip către profesori: "Sunteți oamenii care modelează vieți și destine"
- Volodimir Groisman vine la Chişinău. Premierul Ucrainei se va întâlni cu Pavel Filip
- Premierul Pavel Filip: Vom promova oportunitățile investiţionale din Moldova în SUA
- Premierii Pavel Filip și Volodimir Groisman și-au exprimat sprijinul pentru parteneriatele de afaceri moldo-ucrainene (FOTO)