Premierul Alexis Tsipras: Grecia este țara care poate apropia Rusia și UE
Grecia este țara care poate apropia Rusia și Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de premierul Alexis Tsipras, într-o conferință de presă comună cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Oficialul se află într-o vizită de două zile în statul elen.
"Grecia este o țară membă a UE și NATO. Totuși, datorită relațiilor istorice cu Rusia, Grecia trebuie să fie utilă atât Uniunii Europene, cât și Rusiei", a menţionat Tsipras.
Șeful Cabinetului de miniștri de la Atena a amintim, de mai multe ori, despre relațiile culturale strânse dintre cele două țări. Politicienii au mai discutat despre aspecte legate de cooperarea energetică și economică. Putin i-a dat de înțeles lui Tsipras că Moscova își dorește, cât mai curând, eliminarea vizelor pentru cetățenii ruși.
"Potrivit estimărilor agențiilor rusești de turism, Grecia a devenit destinația numărul unu în ceea ce privește numărul rezervărilor. Vorbim despre aproximativ 1 milion de oameni. Însă, eu cred că numărul acesta se va tripla dacă va fi rezolvată problema cu vizele", a declarat Putin.
După conferința de presă, Vladimir Putin și Alexis Tsipras au vizitat Muzeul Bizantin din capitala elenă.
Din Atena, Putin a pornit spre Muntele Athos, în contextul în care anul acesta este celebrat un mileniu de prezență monastică rusă pe insula grecească.