Premierul britanic Boris Johnson anunţă noi sancţiuni dacă Rusia va ataca Ucraina
Premierul britanic Boris Johnson a declarat că vor fi gata sancţiuni şi alte măsuri în cazul unui atac asupra Ucrainei, iar Guvernul său va cere Parlamentului să voteze sancţiuni împotriva unor persoane şi companii din Rusia, informează Reuters.
"Guvernul va cere parlamentului noi puteri pentru a sancţiona o gamă mai largă de persoane şi entităţi ruseşti, inclusiv orice companie care are legături cu statul rus sau care operează într-un sector de importanţă strategică pentru Kremlin".
Într-un articol apărut în publicaţia The Times, premierul Boris Johnson a spus că Marea Britanie are în vedere desfăşurarea de avioane de luptă Royal Air Force Typhoon şi nave de război ale marinei regale pentru a proteja Europa de sud-est.
Boris Johnson a mai spus că ministrul apărării Ben Wallace şi şefa diplomaţiei britanice Liz Truss se vor deplasa în curând la Moscova. Comentariile sale sunt făcute pe fondul avertismentelor date de oficiali americani, care estimează că un atac al Rusiei asupra Ucrainei ar putea avea loc în următoarele zile sau săptămâni.
Rusia a deplasat aproximativ 100.000 de soldaţi în apropierea graniţei cu Ucraina, dar neagă că plănuieşte o invazie.