Premierul britanic, David Cameron, ameninţă cu BLOCAREA bugetului UE
Premierul britanic, David Cameron, a ameninţat că îşi va exercita dreptul de veto în cazul bugetului Uniunii Europene, declarând pentru Sunday Telegraph că nu va tolera tentativele "scandaloase" de mărire a acestuia, relatează AFP, citat de gândul.info.
Într-un interviu apărut cu câteva ore înainte de deschiderea conferinţei anuale a partidului său conservator la Birmingham (centrul Angliei), Cameron a declarat că va bloca bugetul dacă acesta nu va corespunde interesului britanicilor. El a calificat drept "scandaloase" tentativele de creştere a bugetului total al UE la viitoarele negocieri pentru perioada 2014-2020.
"În ceea ce priveşte acordul-cadru financiar multianual, nu este acceptabil să se preleveze cantităţi mari de bani de la contribuabilii ţărilor europene pentru a se alimenta un buget central în creştere", a declarat premierul britanic, care se confruntă cu sondaje nefavorabile ce pun în avantaj opoziţia laburistă.
"De aceea vom lupta foarte dur împotriva acestei măsuri, la fel cum ne vom lupta foarte dur şi nu vom încrucişa braţele, deloc, în privinţa rabatului britanic. Ar fi scandalos să vedem creşteri importante ale bugetului european în timp ce noi ne confruntăm cu tăieri în bugetul naţional", a mai adăugat el.
Potrivit lui Cameron, Partidul Liberal-Democrat, partener minoritar al coaliţiei de guvernământ, este de acord cu această linie politică. În acest context, premierul britanic sugerează stabilirea a două bugete separate, unul pentru cele 17 state membre euro şi unul pentru celelalte zece ţări, printre care se numără şi Marea Britanie.