Premierul britanic, David Cameron, efectuează o vizită în China
Premierul britanic, David Cameron, a ajuns, astăzi, în China, unde are programată o vizită de două zile. Sprijinirea şi intensificarea comerţului între cele două ţări este doar una din problemele de pe agenda de lucru a lui Cameron.
Ministrul Finanţelor al Marii Britanii, care a ajuns în China cu o zi înainte, a declarat că Anglia este unul dintre cei mai importanţi investitori în a doua cea mai mare economie a lumii.
Înaintea vizitei în China, Cameron a declarat că intenţionează să dubleze, până în 2015, comerţul bilateral cu una dintre cele mai mari economii ale lumii, până la 100 de miliarde de dolari americani. În 2009, Marea Britanie a exportat, în China, bunuri şi servicii în valoare de aproape 8 miliarde de lire sterline, în timp ce importurile au depăţit 25 de miliarde de lire sterline. Premierul britanic se află la prima sa vizită oficială în China din momentul în care a preluat mandatul în luna mai