Premierul britanic, David Cameron, şi-a uitat fiica într-un local
foto: www.epochtimes-romania.com
Premierul britanic, David Cameron, şi-a lăsat, ieri, din greşeală, fiica de opt ani într-un local situat la câţiva kilometri de casă. Cuplul Cameron a petrecut seara alături de cei trei copii şi două familii prietene.
Când se pregăteau să iasă din local, Nancy, fiica de opt ani a cuplului, a mers la toaletă. Iar soţii Cameron au ieşit şi au urcat în două maşini, fără să observe lipsa fetiţei. Premierul a crezut că Nancy este alături de ceilalţi fraţi împreună cu mama lor, în timp ce Samantha Cameron s-a gândit că fiica lor cea mare este împreună cu tatăl său.
Şi-au dat seama că greşesc abia când au ajuns acasă. Nancy a fost luată de părinţi, vie şi nevătămată, după 15 minute, scrie "Daily Mail".