Premierul cere soluții pentru depășirea problemelor de la întreprinderea Calea Ferată din Moldova
În cadrul şedinţei de astăzi a Cabinetului de miniştri, premierul a adus în discuție subiectul privind protestul angajaților întreprinderii "Calea Ferată din Moldova" (CMF), anunțat pentru sâmbătă, 11 martie.
În acest sens, Pavel Filip a solicitat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor responsabilitate maximă în examinarea problemelor acumulate în cadrul întreprinderii și prezentarea în termen de zece zile a unui Plan de acțiuni orientat spre depaşirea situației existente.
Totodată, șeful Executivului a accentuat necesitatea utilizării instrumentelor financiare internaționale pentru reorganizarea și reformarea CFM, care ar asigura îmbunătățirea calității serviciilor prestate cetățenilor.
"Aștept o abordare foarte serioasă și elaborarea unui Plan de acțiuni pentru a înțelege cum ne mișcăm în continuare. Dincolo de aceasta, comunicați cu cei de la Calea Ferată. Ei trebuie să înțeleagă că avem un plan de reorganizare și în timp aceste probleme vor fi rezolvate", a conchis prim-ministrul Pavel Filip.