Premierul danez respinge o propunere a euroscepticilor privind organizarea unui referendum pe modelul Brexitului
Premierul danez, Lars Lokke Rasmussen, și lidera Partidului Social-Democrat, de opoziție, Mette Frederiksen, au respins luni ideea avansată de eurosceptici privind convocarea unui referendum privind apartenența Danemarcei la Uniunea Europeană, informează agenția DPA, citată de Agerpres.
În opinia liderului formațiunii eurosceptice Partidul Poporului, Kristian Thulesen Dahl, un referendum prin care populația să se pronunțe pe tema apartenenței în continuare la UE ar fi necesar în contextul Brexitului. El a făcut această remarcă în timpul unei dezbateri despre viitorul blocului comunitar, ce va fi difuzată luni seară de postul public danez DR.
Însă premierul liberal Rasmussen a dezaprobat ideea convocării unui asemenea referendum.
"Este suficient de clar că există o foarte, foarte largă majoritate parlamentară în favoarea rămânerii Danemarcei în UE", a indicat șeful executivului de la Copenhaga. 'Nu organizăm referendumuri în chestiuni pe care nu dorim să le schimbăm', a explicat el.
La rândul ei, Mette Frederiksen, președința social-democraților aflați în opoziție, a asigurat că formațiunea ei "nu a dorit niciodată un referendum" pe această chestiune și nici în prezent nu dorește o asemenea consultare populară.
Mai mult decât atât, lidera stângii daneze a precizat că nu susține o ipotetică decizie privind ieșirea Danemarcei din UE și l-a acuzat pe Kristian Thulesen Dahl că, prin propunerea pe care a avansat-o, se joacă cu pacea și securitatea Europei.
Formațiunea eurosceptică pe care o conduce acesta din urmă colaborează în parlament cu executivul minoritar al premierului Rasmussen, dar în același timp cere ieșirea Danemarcei din UE.
Danemarca este membră a blocului comunitar din anul 1973, dar, după ce a respins prin referendum Tratatul de la Maastricht, a fost exceptată în anul 1993 de la aplicarea deciziilor europene în domeniul justiției și afacerilor interne, fiind de asemenea scutită de adoptarea monedei euro.