Premierul desemnat, Pavel Filip, continuă consultările. Cu cine se va întâlni astăzi
Premierul desemnat, Pavel Filip, continuă astăzi consultările pentru elaborarea programului de guvernare al viitorului Cabinet de miniştri. Filip se va întâlni cu persoane din mediul academic, reprezentanţi ai patronatelor, ai societăţii civile, dar şi cu parteneri externi.
Luni, prim-ministrul desemnat a discutat cu reprezentanţii majorităţii parlamentare, dar şi cu sindicatele. În urma acestora, au fost formate patru grupuri de lucru, care vor elabora programul viitorului Executiv.
Pavel Filip a avut o întrevedere cu reprezentanţii sindicatelor. Ce cerinţe au organizaţiile
Prim-ministrul desemnat, Pavel Filip, susţine că va lucra asupra programului de guvernare împreună cu fracţiunile parlamentare.
"Ne-am axat pe programul de guvernare pentru că avem un obiectiv în faţă: să venim cât mai repede posibil în Parlament pentru a obţine votul majorităţii. Am repartizat patru grupuri, am identificat patru domenii importante care se vor conţine în programul de guvernare. Aceste grupuri se vor aşeza şi vor prelua toate propunerile de la fracţiunile parlamentare", a declarat premierul desemnat Pavel Filip.
Liberal-democraţii, care au decis să voteze un Executiv în frunte cu Pavel Filip, vor insista ca în programul de guvernare să fie inclusă reforma justiției și depolitizarea instituțiilor de drept.
"Așteptăm încă din partea colegilor noștri ca să susțină mai mulți Guvernul, deoarece în discuțiile din fracțiune de mai multe ori au fost voci care, și sunt și astăzi care sunt pentru învestirea acestui Guvern. Sigur sunt în ziua de astăzi suntem șapte deputați care vom vota pentru acest Guvern", a spus deputatul PLDM, Ioan Balan.
Iar reprezentanţii grupului social-democrat sunt încrezători că un Guvern condus de Pavel Filip va face faţă tuturor provocărilor.
"Îl cunoaştem foarte bine pe domnul Filip. Îl cunoaştem ca o persoană cu calităţi destul de bune, ca un conducător care deja s-a manifestat prin fapte concrete, ca un profesionist şi noi credem că dumnealui va putea integra toate interesele, consolida societatea", a precizat deputatul neafiliat Violeta Ivanov.
Premierul desemnat, Pavel Filip, s-a întâlnit şi cu reprezentanţii sindicatelor, care vor participa la elaborarea programului de guvernare.
"Pe noi ne deranjează trei mari compartimente care deja au fost abordate. Programul parteneriatul social între Guvern-patronate-sindicate, salarizarea, legislaţia ce prevede lupta cu economia informală", a explicat preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, Oleg Budza.
Premierul desemnat, Pavel Filip, intenţionează să-şi formeze echipa şi să ceară votul de încredere al deputaţilor până la sfârşitul acestei săptămâni.
Politică
- Pavel Filip, susținut de către consătenii săi! Ce au declarat localnicii din Pănăşeşti
- Premierul desemnat, Pavel Filip, poartă consultări cu fracțiunile parlamentare
- Declaraţii după consultările lui Pavel Filip cu deputaţii care au plecat din PCRM şi reprezentanţii PLDM
- Pavel Filip: Programul de guvernare va fi gata în două zile
- Socialiştii contestă desemnarea lui Pavel Filip la funcţia de premier. Ce i-au cerut preşedintelui
- Pavel Filip a avut o întrevedere cu reprezentanţii sindicatelor. Ce cerinţe au organizaţiile