Premierul Filip: Republica Moldova trebuie să-şi poată controla integral frontiera de stat
93 de tineri specialiști pregătiți în cadrul Centrului de Excelență în Securitatea Frontierei și-au primit astăzi insignele de absolvent. În acest context, premierul Pavel Filip a venit cu un mesaj de felicitare adresat viitorilor polițiști de frontieră. Şeful Executivului a declarat că meseria pe care au ales-o este una dintre cele mai responsabile, întrucât constă în asigurarea securității cetățenilor.
"Asigurarea liniștii și securității cetățenilor este fișa dumneavoastră de post și știu că vă faceți datoria cu dedicație. Știu că vă purtați cu mândrie uniformele și zâmbiți din inimă celor care traversează frontiera. Dumneavoastră sunteți, pe bună dreptate, cartea de vizită a țării noastre și reprezentați imaginea statului Republica Moldova", a menţionat prim-ministrul.
Totodată, Pavel Filip a subliniat contribuția Poliției de Frontieră la obținerea regimului liberalizat de vize cu UE. În ultimii patru ani, aproape un milion și jumătate de cetățeni au beneficiat de acest regim. Un alt proiect de importanță majoră este deschiderea punctelor de control comun moldo-ucrainean, fapt ce a permis preluarea, pentru prima dată de la independenţă a controlului pe segmentul transnistrean.
"Republica Moldova trebuie să își poată controla integral frontiera. Pentru țara noastră aceasta este o necesitate, nu o opțiune", a menționat Pavel Filip.
Potrivit premierului, evoluțiile pozitive înregistrate în activitatea Poliției de Frontieră se datorează aplicării standardelor europene și a celor mai bune practici în domeniul managementului integrat al frontierei de stat. Pentru aportul adus la dezvoltarea instituției şi cu prilejul aniversării a 26-a de la crearea Poliției de Frontieră, premierul a oferit nouă diplome ale Guvernului angajaților cu merite deosebite în activitate.
"Ceea ce faceți dumneavoastră în fiecare zi, dedicația cu care munciți, acesta este adevăratul patriotism. În timp ce unii se întrec în declarații despre iubire de țară, noi pur și simplu ne facem datoria, cu demnitate, acolo unde suntem. Și eu sunt sigur că împreună, noi putem să construim o țară în care le veți spune "drum bun" cetățenilor noștri doar pentru că pleacă în vacanță, o țară în care le veți spune "bine ați venit" turiștilor și investitorilor", a conchis premierul.
Promoția din acest an este ce-a de-a zecea a Centrului de Excelență în Securitatea Frontierei. Centrul este unica instituție de învățământ profesional tehnic din Republica Moldova care pregătește specialiști calificați în domeniul supravegherii şi controlului frontierei de stat.
- Premierul Filip, la adunarea CNSM: Atunci când vom înțelege că trebuie să fim uniți, vom putea construi țara în care vrem să trăim
- Şeful Statului Major al Apărării din Italia, în premieră, în Republica Moldova
- Pavel Filip: Este datoria noastră să păstrăm memoria acestui mare fenomen cultural care a fost Eminescu