Premierul Filip s-a întâlnit cu ambasadorul SUA în Moldova. Despre ce au discutat oficialii
Premierul Pavel Filip s-a întâlnit astăzi cu ambasadorul SUA în Republica Moldova, James Pettit. În cadrul întrevederii, oficialii au abordat chestiunile prioritare de pe agenda bilaterală, analizând totodată și evoluțiile politice din țara noastră.
În timpul discuției, au fost punctate direcțiile de colaborare pentru dezvoltarea relaţiilor moldo-americane în diverse domenii, în spiritul Dialogului Strategic moldo-american existent.
Şeful Executivului a accentuat priorităţile Programului de guvernare pentru primele 100 de zile, și acţiunile concrete care urmează a fi întreprinse în vederea stabilizării şi ameliorării situaţiei din ţară.
Pavel Filip a precizat că reluarea cât de curând posibil a negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional şi semnarea unui Acord de finanţare cu Republica Moldova constituie o prioritate a Guvernului.
Ambasadorul James Pettit a declarat că SUA susține Republica Moldova în continuarea procesului de implementare a agendei reformelor.
La finalul întrevederii, Prim-ministrul Pavel Filip a exprimat mulţumiri pentru sprijinul constant acordat ţării noastre, inclusiv pentru asistenţa financiară oferită de SUA Republicii Moldova.